COOPERARE POLIȚIENEASCĂ PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII

COOPERARE POLIȚIENEASCĂ PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚIIStiri Noi 27-07-2024
În perioada 19 – 25 iulie 2024, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 653 de persoane, 55 de autovehicule și 54 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. Astfel, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 499 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului d...

PERCHEZIȚII ȘI DOSARE PENALE, PENTRU INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR ECONOMICE

PERCHEZIȚII ȘI DOSARE PENALE, PENTRU INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR ECONOMICEStiri Noi 27-07-2024
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, în perioada 12 – 25 iulie 2024, 14 acțiuni de amploare. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice, au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 21.000.000 de lei. Astfel, în perioada 12 – 25 iulie 2024, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, poli...

Curtea de Apel București a anulat condamnarea omului de afaceri Ovidiu Tender. El a executat mai puțin de jumătate din pedeapsa primită în 2015 | AUDIO

Curtea de Apel București a anulat condamnarea omului de afaceri Ovidiu Tender. El a executat mai puțin de jumătate din pedeapsa primită în 2015 | AUDIOJustiție 26-07-2024
Afaceristul Ovidiu Tender scapă de condamnare, dar și de sechestrul pentru recuperarea unui prejudiciu de 30 de milioane de euro! Curtea de Apel București i-a anulat condamnarea pe motiv că infracțiunea de abuz...

Pacienta care a primit o transfuzie greșită la Spitalul CF2 trebuie să primească daune morale în valoare de 300.000 de euro. Decizia definitivă a instanței vine după 8 ani | AUDIO

Pacienta care a primit o transfuzie greșită la Spitalul CF2 trebuie să primească daune morale în valoare de 300.000 de euro. Decizia definitivă a instanței vine după 8 ani | AUDIOJustiție 25-07-2024
Decizie definitivă a instanței dupa 8 ani de când unei paciente i s-a făcut o transfuzie greșită de sânge la Spitalul CF2 din București. 300.000 de euro – daune morale trebuie sa primeasca femeia căreia i-a fos...

Șeful TVR și-a mărit salariul peste cel al președintelui

Șeful TVR și-a mărit salariul peste cel al președinteluiDezvaluiri 25-07-2024
De la la 1 iulie anul acesta, PDG al TVR și-a mărit salariul brut la 42.000 lei/luna (cca 25.000 luna net), deși sunt probleme grave cu asigurarea salariilor în TVR până la sfârșitul anului. Vechiul salariu era de cca 18000 lei net. Evident cei 42.000 de lei brut includ și sporul de vechime. Este mult peste salariul primului ministru sau al președintelui republicii. Legea 41/1994 modificată și republicată spune ca președintele TVR este asimilat poziției de ministru, deci și salariul ar tre...

Carmen Iohannis la Paris cu rochie Dolce&Gabbana și geantă Dior

Carmen Iohannis la Paris cu rochie Dolce&Gabbana și geantă DiorDezvaluiri 25-07-2024
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat astăzi la inaugurarea Casei României, la Ambasada României din Paris. La inaugurarea Casei României, la Ambasada României de la Paris, a participat și soția președintelui, Carmen Iohannis. Aceasta a purtat o rochie albă cu maci de la Dolce&Gabbana al cărei preț ajunge la 1.500 de euro., scrie GSP.RO. Mai mult, prima doamnă și-a etalat și geanta Christian Dior de 2.850 de euro. Pentru mai multe detalii, va invitam sa viz...

EXHIBIȚIONISTUL a intrat în clase cu elevi! Avem dovada mușamalizării scandalului de la Liceul Dimitrie Leonida FOTO EXCLUSIV

EXHIBIȚIONISTUL a intrat în clase cu elevi! Avem dovada mușamalizării scandalului de la Liceul Dimitrie Leonida FOTO EXCLUSIVExclusiv 06-07-2024
Exhibiționistul a intrat în clase cu elevi, dovada mușamalizării scandalului de la Liceul Dimitrie Leonida. Incidentul cu intrusul din curtea liceului Dimitrie Leonida din Constanța, petrecut anul trecut, se reaprinde odată cu apariția unor noi fotografii. Anul trecut, un necunoscut a intrat în curtea liceului și a făcut gesturi obscene în fața elevilor minori prezenți. Incidentul a...

Făgădău și Parcul Arheologic Constanța, studiu de caz despre amnezia la români

Făgădău și Parcul Arheologic Constanța, studiu de caz despre amnezia la româniInvestigaţii 19-03-2024
Făgădău și Parcul Arheologic Constanța, acesta poate fi începutul unui studiu de caz despre amnezia la români. Există la români o ciudată amnezie legată de greșelile și prostiile din trecut ale politicienilor. Acest sindrom e adesea dublat și de o nostalgie a timpurilor trecute. Această nostalgie îi face pe unii să plângă la mormântul lui Ceaușescu, iar pe alții, mult mai mulți, ...

Condamnat la închisoare pe viaţă, a evadat din puşcărie după doar o săptămână.

Condamnat la închisoare pe viaţă, a evadat din puşcărie după doar o săptămână.Stiri 02-09-2023
Un deținut a evadat la doar o săptămână după ce a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă, în PennsylvaniaCetăţeanul brazilian Danelo Cavalcante, în vârstă de 34 de ani, a evadat joi dimineaţă din închisoarea comitatului Chester din West Chester. Cavalcante este căutat pentru omor și în Brazilia. Autoritățile nu au oferit detalii despre modul în care a avut loc evadarea, spunând doar că o anchetă este în desfășurare. În căutarea bărbatului au fost mobilizate numeroase echipe...

Un tren a luat foc la intrarea în Oradea.

Un tren a luat foc la intrarea în Oradea.Stiri 01-09-2023
La un pas de o nouă tragedie! Un incendiu violent a cuprins în această dimineaţă un tren de călători care circula în judeţul Bihor. Flăcările puternice s-au răspândit cu repeziciune, iar garnitura veche de mai bine de 80 de ani s-a făcut scrum. Focul a izbucnit în momentul în care trenul se apropia de gara Oradea. Călătorii au reuşit să iasă din tren, la timp. În garnitura cu două vagoane se aflau 20 de persoane și angajații CFR. Trenul Regio circula pe ruta Arad-Oradea, iar când s-...